SuPORTing – meci de fotbal caritabil marca AsdMARK

Să înceapă jocul!

AsdMARK

Salut cititorule!

Ne recomandăm asdMARK, sau oficial: Asociația Studenților din Domeniul MARKeting-ului și ne ocupăm cu tot felul de ”ștrengării” în această sferă, mai puțin împământenită în mediul autohton, dar  cu avânt energic de înflorire.

Asociația gravitează în jurul unui obiectiv puternic. Născută în 2006, a venit cu menirea de a potența viziunea marketerilor în formare, încă de pe băncile faculății până la alumni și cadre didactice. Lucrurile au evoluat, iar astăzi ne găsești într-o formulă complexă. Dacă am plecat ca un grup restrâns și puțin variat, ei bine, iată că momentan înglobăm un efectiv de oameni multicolor profesional, însă cu o viziune comună: marketingul – pasiunea mea!

Am ajuns să concluzionăm că a avea o viziune bine definită ne aduce, drept recompensă pentru o muncă susținută, satisfacția lucrului bine realizat. Așa că, ne străduim să punem laolaltă toate resursele de care dispunem, în spiritul crezului organizației.

  • Inițiativa, un prim obiectiv comun, izvorăște din brainstorming, sau altfel spus o succesiune de perfecționare a idelor până la materializarea lor.
  • Implicarea este ingredientul care face posibilă tranziția de la ”ar putea” în ”a fi” și acesta doar în spiritul echipei deoarece individual suntem buni, dar împreună devenim formidabili.
  • Și ca toată acțiunea să arate bine în plan, gratinăm totul cu responsabilitate și profesionalism, caracteristici must have ale momentului.

După ce ne-am cunoscut în prealabil, iată și o scurtă introducere în seria de acțiuni și evenimente ce se desfășoară sub  amprenta asdMARK.

  1. Zilele marketerului. Trilogie de conferințe și workshop-uri pe teme cu specific economic și cu tendințe în sfera marketingului unde participanții au ocazia să-și descopere potențialul și ulterior să-l valorifice.
  2. Marketing Evening. Serile în lumea oamenilor de marketing care vin în fața auditoriului cu mărturii din experiențe acumulate și sfaturi profesionale pertinente în dezvoltarea unei cariere de succes.
  3. SuPORTing. Ca orice organizație care se respectă, asdMARK, vine în sprijinul celor ce întâmpină, la un moment dat, o problemă. Și asta tot prin intermediul ”suporterilor” ce pun la cale, anual, o competiție sportivă studenți – profesori, sub protecția fair play-ului.

În rest, ne găsești peste tot, la evenimentele din Târgul Ieșilor, deoarece promovăm activitățile educaționale și culturale în rândul studenților economiști, dar nu numai.

Te așteptăm să vezi toate noutățile pe site-ul oficial al Asociației:  www.asdmark.ro și pe pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: